19 Octombrie 2005

Statul pierde bani si cand castiga

Din cauza unor inalti functionari, Bucurestiul pierde aproape 11 milioane de dolari * Aceasta este suma cheltuita in procesul cu Noble Ventures, pe care statul nu o va recupera pentru ca un contract de privatizare a fost prost intocmit
"Razboiul" romano-american de la Washington, dintre stat si compania Noble Ventures, castigat de partea romana, nu este, totusi, o victorie 100%. Statul roman plateste aproape 11 milioane de dolari pentru ca niste inalti functionari de stat au intocmit prost un contract de privatizare: al Combinatului Siderurgic Resita. Reamintim, Fondul Proprietatii de Stat (FPS) a vandut pachetul majoritar de actiuni catre compania americana Noble Ventures, iar apoi a reziliat contractul, pentru ca americanii nu au platit doua rate succesive. Noble Ventures a declansat un proces impotriva statului roman la Curtea Arbitrala de pe langa Banca Mondiala, de la Washington (ICSID), cerand despagubiri in valoare de 447 milioane de dolari. In urma cu cateva zile, ICSID a decis ca statul roman nu are de platit nici un leu despagubire companiei Noble Venture. Totusi, judecatorii de la Washington afirma in motivarea deciziei ca "erorile din contractul de privatizare pot fi imputate atat FPS, cat si Noble Ventures". De aceea, Curtea Arbitrala nu a obligat Noble Ventures sa plateasca statului roman (care pare ca a castigat procesul) cheltuielile de judecata. Ba, mai mult, a obligat Bucurestiul sa plateasca jumatate din valoarea taxelor de judecata. De remarcat, statul roman a cheltuit deja, cu acest proces, 8,9 milioane dolari si urmeaza sa mai achite firmei americane de avocatura White&Case (care a reprezentat Bucurestiul la ICSID) un onorariu de succes de circa 2 milioane dolari.



Citeste si