24 Octombrie 2005

Se pregateste 'Legea artizanatului'

Fostele structuri cooperatiste se afla in plin proces de descentralizare, traversand cu intarziere de 15 ani perioada de tranzitie spre economia de piata. In baza noii legi a cooperatiei, o serie de cooperative mestesugaresti, de consum, de valorificare, agricole, de locuinte, pescaresti, de transporturi, forestiere sau organizate sub alte forme (cu exceptia cooperativelor de credit) se afla in plin proces de desprindere din structurile cooperatiste corespondente, urmand sa se reorganizeze ca societati independente. In acest fel, cooperatorii vor avea posibilitatea de a-si dezvolta afacerile ca societati comerciale incadrate in categoria "intreprindere mica si mijlocie" (IMM). "Principalul avantaj adus de Legea cooperatiei este autonomia cooperativelor, care nu vor mai fi izolate, ci vor putea colabora pe baze comerciale, incheind contracte avantajoase intr-un sector important pentru dezvoltarea economiei rurale", a declarat Eugen Ovidiu Chirovici, presedintele Agentiei Nationale pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC), cu ocazia TIN Coop 2005.


In acest fel, "cooperativele pot avea acces la viitoarele finantari care pot veni din partea Uniunii Europene pentru sectorul IMM", a subliniat presedintele ANIMMC. Noua lege a cooperatiei nr. 1/2005, privind organizarea si functionarea cooperatiei, unifica legislatia din domeniul cooperatiei, punand bazele descentralizarii in sistemul cooperatist romanesc supravegheat de ANIMMC, cu exceptia cooperativelor de credit care se supun altor legi speciale (fiind supravegheate de Banca Nationala Romana). Potrivit Legii 1/2005, capitalul social al societatii cooperative este variabil, dar peste 5.000.000 lei, si trebuie subscris si varsat integral la data infiintarii. Capitalul social se divide in parti sociale egale cu valoare nominala stabilita prin actul constitutiv dar nu sub 100.000 lei.



Citeste si