15 Ianuarie 2010

Consumul de gaze naturale scazut cu 15% in 2009



Consumul de gaze naturale al Romaniei, in 2009, a fost de circa 141.390.681 MWh, in scadere cu 15% fata de consumul la nivel national din 2008, cand s-a ridicat la 165.015.369 MWh, potrivit datelor transmise de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).
"Aceasta diferenta a fost determinata de criza economica mondiala care a afectat, implicit, si industria romaneasca, o parte din marii consumatori de gaze diminuandu-si sau sistandu-si activitatea (din zona industriala, n.r.)", spun reprezentantii autoritatii.

De asemenea, consumul populatiei a reprezentat aproximativ 20% din cantitatea de gaze consumata in 2009, consumul industriei aproape 72%, restul de circa 8% fiind consum tehnologic si energetic, potrivit datelor transmise de ANRE, citate de NewsIn.

Productia interna de gaze a Romaniei a fost, in 2009, de aproximativ 120.443.780 MWh, conform autoritatii din energie.

Cei doi mari producatori de gaze din Romania sunt Petrom (detinut de Grupul OMV din Austria) si Romgaz (detinut de statul roman, prin Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri). Cele doua companii acopereau anual, in anii cu un consum normal, inaintea declasarii crizei economice, circa doua treimi din necesarul de consum, restul fiind acoperit din import, prin intermediari, din Rusia.

ANRE se afla in subordinea directa a Guvernului si are rolul de a crea si aplica sistemul de reglementari necesar functionarii sectorului energiei si pietelor de energie electrica, energie termica si gaze naturale in conditii de eficienta, concurenta, transparenta si protectie a consumatorilor.



Citeste si