22 Ianuarie 2010

Mai multe drumuri nationale sunt inchise



Autostrada A 2 Bucuresti - Fetesti si trei drumuri nationale din judetele Buzau, Vrancea si Constanta au fost inchise circulatiei in aceasta dimineata, din cauza zapezii si viscolului, informeaza Centrul Infotrafic al Politiei Romane, potrivit 9AM.
In judetul Constanta este oprita circulatia pe DN 3 C, varianta Ovidiu - Constanta. De asemenea, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, in judetul Buzau este inchis DN 22 Ramnicu Sarat - Braila, iar in Vrancea a fost oprita circulatia pe DN 23 B Maicanesti - Ciorasti.

Circulatia pe autostrada A2 Bucuresti – Fetesti a fost inchisa inca de vineri seara, din cauza viscolului puternic.

Meteorologii au emis atentionare de vreme geroasa si de intensificari ale vantului in estul, sudul si centrul Romaniei, inclusiv in municipiul Bucuresti, care se vor manifesta de vineri, ora 22:00, pana miercuri, ora 08:00, a anuntat Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).

Temperaturile minime nocturne se vor incadra in general intre -25 si -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative, avertizeaza meteorologii.



Citeste si