29 Ianuarie 2010

Increderea in economia Romaniei a scazut in ianuarie



Indicele care masoara increderea in economia romaneasca a scazut in ianuarie fata de luna anterioara, Romania fiind printre ultimele tari din UE la acest capitol, in contextul in care, pe ansamblul Uniunii Europene, indicatorul a crescut, in medie, cu 2,1 puncte, a anuntat Comisia Europeana.

Astfel, in ianuarie, indicele a scazut in Romania la 80,0 puncte de la nivelul revizuit de 80,4 puncte din decembrie, fiind cu mult mai mic decat pe ansamblul UE, unde indicele increderii in economie a ajuns in ianuarie la 97,1 puncte.

Aceasta este a zecea luna de revenire a increderii in economie la nivel comunitar.

Increderea in economie a mai scazut in ianuarie in Bulgaria, unde indicatorul a coborat de la 88,4 la 86,7 puncte, Luxemburg (de la 92,3 puncte la 85,6) si Malta (de la 98,7 puncte la 95,4).

In Romania indicele increderii in industrie a crescut cu 2 puncte, indicii increderii in servicii si in constructii s-au mentinut, indicele increderii in consum a scazut cu 7 puncte, iar indicele increderii in comertul cu amanuntul s-a redus cu 1 punct, a anuntat NewsIn.

La nivelul UE, indicele de incredere in economie (Economic Sentiment Indicator - ESI) a crescut, in contextul in care indicele increderii in industrie a avansat cu 3 puncte, cel in servicii s-a mentinut, cel in consum a crescut cu un punct, iar cel in comertul cu amanuntul a avansat cu 3 puncte. In schimb, increderea in constructii a scazut cu un punct.

La nivelul zonei euro, indicele increderii a crescut pentru a zecea luna consecutiv, in contextul in care revenirea cererii a sustinut exporturile si a majorat castigurile.

Indicele pentru zona euro a avansat la 95,7 puncte, de la 94,1 puncte in luna decembrie, potrivit datelor revizuite.

Cele mai mari cresteri ale increderii in economie s-au inregistrat in Italia (+4,2 puncte), in Marea Britanie (+3,2 puncte) si in Olanda (+2,7 puncte).

La nivelul UE, gradul de incredere in economie este cel mai ridicat in Suedia (106,6 puncte), Danemarca (105,2 puncte) si Italia (101,4 puncte), in timp ce gradul cel mai scazut de incredere in economie a fost inregistrat in Grecia (76,1 puncte), Romania si Cipru (cu cate 80,0 puncte), potrivit raportului de conjunctura prezentat de Directoratul general pentru afaceri economice si financiare din cadrul Comisiei Europene (CE).



Citeste si