18 Februarie 2010

Romania primeste 1 mld. euro de la CE la inceputul lunii martie



Romania o sa primeasca urmatoarea transa din imprumutul de la Comisia Europena, in valoare de 1 miliard de euro, la inceputul lunii martie, dupa ce ministrii de finante europeni au aprobat decizia revizuita privind acordarea imprumutului pentru Romania in vederea sprijinirii balantei de plati pe termen mediu,
Pactul de Stabilitate si Crestere prevede ca, in cazul in care recomandarile pentru un stat membru al Uniunii Europene au fost respectate, dar situatia economica s-a deteriorat in mod semnificativ, Consiliul poate revizui recomandarile si termenul limita pentru corectare.

"Romania a intreprins masuri pentru reducerea cheltuielilor cu bunuri si servicii, precum si a cheltuielilor de personal in sectorul public. De asemenea, a realizat progrese importante in consolidarea fiscala prin adoptarea legislatiei privind salarizarea in sectorul public si transmiterea catre Parlament a legislatiei privind reformarea sistemului de pensii si responsabilitatea fiscala. Incadrarea in tinta asumata pentru bugetul 2009 a demonstrat angajamentul autoritatilor romane. Luand in considerare aceste masuri efectiv intreprinse, Comisia Europeana a recomandat ca termenul limita de corectare a deficitului excesiv sa fie extins cu un an, la 2012", precizeaza Comisia Europeana.

La reuniunea consiliului ECOFIN de pe 16 februarie Romania a fost reprezentata de Sebastian Vladescu, ministrul finantelor publice.



Citeste si