1 Aprilie 2010

Pretul gazelor, neschimbat pana anul viitor?



Pretul gazelor livrate populatiei ar putea ramane constant pana la 1 ianuarie 2011, a declarat presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, spunand totodata ca, cel mult, acesta ar putea fi indexat cu inflatia, in lunile urmatoare.
"De la 1 aprilie, pretul gazelor livrate populatiei va ramane sigur neschimbat. Cererile operatorilor din domeniul gazelor (de a majora pretul gazelor, n.r.) sunt justificate, dar nu in totalitate", a precizat Petru Lificiu, potrivit NewsIn.

Surse guvernamentale declarau la inceputul lunii martie ca cei doi mari distribuitori de gaze naturale din Romania, E.ON Romania si GDF SUEZ Energy Romania, au solicitat ANRE majorarea cu 17% si respectiv 11% a pretului gazelor livrate populatiei, incepand cu 1 aprilie.

Pe parcursul anului trecut, ANRE a decis ieftinirea gazelor pentru consumatori de doua ori: la 1 mai 2009, ANRE a redus pretul cu 3% la factura finala de gaze, iar de la 1 iulie, cu 5%.

ANRE se afla in subordinea directa a Guvernului si are rolul de a crea si aplica sistemul de reglementari necesar functionarii sectorului energiei si pietelor de energie electrica, energie termica si gaze naturale in conditii de eficienta, concurenta, transparenta si protectie a consumatorilor.



Citeste si