27 Aprilie 2010

Finantele au luat 980 mil. lei prin titluri la sase luni



Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut certificate de trezorerie cu discount, cu maturitate la sase luni, de 979,8 milioane lei (238 milioane euro), pentru care plateste un randament mediu de 5,74% pe an, in scadere fata de licitatia anterioara, potrivit datelor bancii centrale.
Valoarea anuntata initial a licitatiei era mai mica, de 700 milioane lei, iar randamentul maxim acceptat a fost de 5,90% pe an. Bancile au depus cereri de cumparare de 3,59 miliarde lei (873 milioane euro), informeaza NewsIn.

La sedinta similara din 8 martie, Finantele au luat din piata 1,33 miliarde lei (325 milioane euro), pentru care platesc un randament mediu de 6,73% pe an.

In aprilie, MFP si-a propus sa atraga 4,5 miliarde lei prin cinci emisiuni de titluri de stat, cea mai mare parte a banilor urmand sa fie plasati prin emisiuni de obligatiuni, si a atras in cele din urma 4,57 miliarde lei.

In primul trimestru, MFP a atras de pe piata locala 12,7 miliarde lei, peste nivelul de 10-12 miliarde lei estimat initial. Anul trecut, Finantele au luat din piata aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decat in 2008.

In martie, Romania a plasat pe piata externa un miliard de euro, prin obligatiuni cu maturitate la cinci ani, la o rata a cuponului de 5%.

Randamentul pentru acestea a fost de 2,68 puncte procentuale peste mid-swap. Pretul a fost de 99,25% din valoarea nominala, iar randamentul de 5,18%.

Tinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an este de 5,9% din produsul intern brut (PIB).



Citeste si