10 Mai 2010

Isarescu si Vladescu se intalnesc astazi cu membrii Senatului



Guvernatorul BNR Mugur Isarescu si ministrul Finantelor Sebastian Vladescu se intalnesc astazi cu presedintele Senatului Mircea Geoana si cu membrii conducerii acestei camere, la ora 13.00, la Salonul Alb.
Conducerea Senatului, in frunte cu Mircea Geoana, a avut ieri o intalnire cu delegatia FMI, la solicitarea presedintelui Senatului.

Mircea Geoana a transmis pe 5 mai o invitatie guvernatorului BNR Mugur Isarescu si ministrului Finantelor Sebastian Vladescu pentru a participa la o discutie in conducerea acestei camere despre situatia economica actuala in contextul discutiilor cu FMI.

"In contextul situatiei economice in care se afla Romania si ingrijorarea opiniei publice fata de o posibila crestere a taxelor si a anvergurii disponibilizarilor, presedintele Senatului Romaniei, Mircea Geoana, a transmis o invitatie domnilor Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, si Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor Publice, pentru a participa la o discutie cu Biroul Permanent al Senatului. In cadrul acestei intalniri vor fi analizate situatia economica actuala, in contextul noilor discutii cu reprezentantii FMI, riscurile si oportunitatile momentului si solutiile posibile de redresare economica. Invitatia vine ca urmare a deciziei Biroului Permanent al Senatului de marti, 4 aprilie 2010", se arata intr-un comunicat de presa.



Citeste si