12 Mai 2010

Revista presei de business: Iesirea din recesiune si locurile de munca pentru someri



Mai multe subiecte sunt abordate pe larg in presa de business, insa masurile guvernantilor ce au ca scop cresterea veniturilor bugetare tin astazi capul de afis.
Romania Libera a incercat, incognito, sa obtina un credit de nevoi personale. "Dosarul dumneavoastra va fi privit cu mai multa atentie", a fost raspunsul. Cat despre rata maxima: nu mai mult de 50 de euro.

Ziarul Financiar publica un interviu cu Radu Lucianu, country manager al firmei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis. El declara: “este incredibil cum unii dezvoltatori fac locuinte in Frumusani sau Adunatii-Copaceni, unde circula doar «rata»".

Evenimentul Zilei relateaza despre angajatii firmelor de stat scapa cu salariile netaiate. “Una dintre sursele de economii pe care guvernul a omis sa o exploateze in aceasta campanie dura in fata FMI o reprezinta companiile de stat.”, scrie EVZ.

Tender se aliaza cu Calburean ca sa atace pietele externe, potrivit Bursa. Conducerea companiei "Prospectiuni", controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, tatoneaza posibilitatea unei "aliante de business" cu companiile din Grupul "Dafora" ca sa faca fata competitiei dure cu marii jucatori din domeniul explorarii resurselor naturale de pe piata internationala, titreaza ziarul.

Adevarul
scrie ca sindicatele inca mai spera ca vor salva de sub bisturiul guvernantilor salariile bugetarilor si pensiile. Bogdan Hossu, presedintele Cartelului Alfa, a declarat la iesirea consultarilor care au avut loc ieri la Parlament ca organizatia pe care o reprezinta a facut mai multe simulari pentru ca salariile sa nu scada, toate, cu 25%.

Programul cu FMI ar putea avea ca efect ieftinirea apartamentelor cu 25%, potrivit Gandul. In acest an se anunta in continuare scaderi de preturi la apartamente in marile orase. Analistii spun ca se vor majora impozitele pe proprietati.

Financiarul titreaza: "Iesirea din recesiune nu garanteaza locuri de munca pentru someri". Depasirea perioadei de recesiune economica nu atrage automat dupa sine dezghetarea pietei muncii. Urmarind maximizarea profiturilor, companiile vor evita in continuare cresterea costurilor cu munca vie, noile angajari fiind amanate pana cand relansarea cererii, respectiv a pietelor de bunuri si servicii, nu mai lasa loc de manevra.



Citeste si