13 Mai 2010

Geana, CNAS: Luam in calcul majorarea contributiei la fondul de sanatate pana la 14%



Pana la data de 1 iulie ar putea fi definitivat in proiect conform caruia contributia la sanatate a angajatorului si angajatului, de la 10,7% cat este in prezent pana la 14%, potrivit Adinei Geana, seful directiei de management al CNAS (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate).
Potrivit lui Geana, aceasta majorare ar duce la o crestrere de 20% a fondului de asigurari de sanatate. “Lucram la un proiect de modificare a legii 95, printre punctele acestui proiect fiind si majorarea contributiei la asigurarile de sanatate. Prin aceasta majorare am estimat, inainte de decizia guvernului de a diminua salariile cu 25%, ca fondul de asigurari de sanatate s-ar mari cu 20%", a declarat Geana, in cadrul seminarului "Pana unde trebuie sa investeasca statul in Sanatate si de unde ar trebui sa intervina investitorii privati?", organizat de Ziarul Financiar.

Conform acesteia, in prezent doar 4,1 milioane de romani platesc contributia la sanatate, in timp ce 11,6 milioane sunt scutiti, din diferite motive, de la aceasta plata. “Este greu sa avem un fond de sanatate consistent in conditiile in care sunt doar 4,1 milioane de platitori efectivi, si 16,7 milioane de oameni care beneficiaza de servicii de sanatate”, a mai declarat Geana care a adaugat ca se cauta solutii pentru diminuare numarului de persoane scutite de la plata asigurarilor de sanatate.




Citeste si