17 Mai 2010

Revista presei de business: Cum vor fi dati afara bugetarii



Presa de business scrie astazi despre efectele crizei bugetare, dar si despre alte probleme actuale ale Guvernului.
Business Magazin scrie un articol cu titlul: In 2010, Romania produce mai putina energie decat in 1997. De ce?.

“In Romania, “energia” si-a pierdut sensul de dinamica si actiune cu care este definita in dictionar. In Romania, energia este un domeniu care sta, care consuma bani si asteapta subventii de la stat si in care singurele lucruri care se intampla sunt facute de companiile private. Asta in conditiile in care statul este cel mai puternic jucator din energie.”

Ziarul Financiar titreaza: 260.000 de “paznici” consuma 40% din fondul public de salarii. Astfel, unul din cinci bugetari lucreaza la Interne, servicii secrete sau Aparare Cei 260.000 de bugetari "speciali" consuma 4 mld. euro anual, adica aproape 40% din cheltuielile cu salariile in sistemul public.

DailyBusiness publica un interviu cu Sorin Popescu, producator format la SOTI si calit la Pro. Criza doboara rangul: Unele banci reiau spoturi publicitare vechi. Inainte, asa ceva nu se practica.

Ziarul Romania Libera scrie ca in plina criza financiara, Romania risipeste una dintre cele mai bogate resurse natural: De ce pierde statul zeci de milioane de euro din vanatoare?

Cei care nu se vor incadra in termenul legal cu depunerea formularului 200 la administratia financiara vor fi nevoiti sa achite o penalizare cuprinsa intre 10 si 100 de lei, scrie Evenimentul Zilei.

Jurnalistii de la Gandul explica felul in care se vor da bugetarii afara: grila de criterii dupa care sefii trebuie sa „taie”.
Conform legii, disponibilizarile, care sunt negociate cu sindicatele, trebuie sa se faca in functie de mai multi factori, printre care calificativele angajatului, vechimea la locul de munca sau numarul si gravitatea sanctiunilor, daca este cazul.

Problemele actuale ale Guvernului cu reducerea cheltuielilor in sistemul bugetar amplifica riscurile bancilor, care, dupa ce au fost fortate sa scada dobanzile la credite in ton cu dobanda de referinta, acum cer dobanzi mai mari pentru titlurile de stat sau chiar la creditele pentru populatie si companii, in conditiile in care bancherii considera ca randamentele au atins deja nivelul de jos, scrie Bursa.





Citeste si