1 Iunie 2010

Circulatia la metrou a fost reluata



Angajatii de la metrou si-au reluat activitatea la ora 12.00, dupa ce trenurile nu au circulat in intervalul orar 05.00-12.00, ca urmare a grevei de solidaritate la care s-au aliniat sindicatele Metrorex, si ameninta cu greva generala dupa 15 iunie daca li se vor reduce salariile.
"Daca angajatilor de la metrou le vor fi reduse salariile cu 25%, in a doua jumatate a lunii iunie vom intra in greva generala pe termen nelimitat. Va trebui sa urmam toti pasii legali, si anume negociere, conciliere, greva de avertisment si greva generala", a declarat presedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Radoi, citat de NewsIn.

In schimb, toti angajatii RATB au iesit pe traseu, marti dimineata, dupa ce soferii mijloacelor de transport electrice care anuntasera ca vor fi in greva de solidaritate au renuntat la protest, informeaza Realitatea TV.

In plus, in intervalul 4.00-12.00, a fost suplimentat numarul mijloacelor de transport care circula in apropierea statiilor de metrou.

Potrivit purtatorului de cuvant al Brigadei Rutiere a Bucuresti, Dan Pistea, mai multe artere din Capitala au fost blocate, marti dimineata, in tot orasul circulatia fiind ingreunata, din cauza grevei de la metrou.

Astazi dimineata, Politia Rutiera a primit 47 de apeluri care anuntau blocaje in Capitala, 22 dintre acestea referindu-se la circulatie ingreunata in zonele Lujerului-Arcul de Triumf, Soseaua Mihai Bravu si Bulevardul Theodor Pallady. In fiecare intersectie unde a fost anuntata aglomeratie a fost trimis un politist, care sa dirijeze traficul.

Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udriste, a declarat pentru NewsIn ca aproximativ 300.000 de calatori au fost afectati marti in intervalul 05-12 de greva de solidaritate de la metrou.

"Fata de o zi plina cand circula cu metroul circa 650.000 de persoane, estimam ca aproximativ 300.000 de calatori vor fi afectati in intrevalul orar 05-12 de greva de solidaritate. Acestora li se vor returna banii sau vor primi o zi in plus la abonament." a explicat Udriste.




Citeste si