14 Iunie 2010

Opt primarii din Arad, finantari nerambursabile de 20 mil. euro



Opt primarii din judetul Arad vor primi finantari nerambursabile pentru proiecte de modernizare a mediului rural, in valoare de peste 20 milioane euro, printre acestea fiind si cele privind infiintarea de drumuri sau extinderea si imbunatatirea retelei publice de apa.
Centrul Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit V Vest Timisoara a depus peste 100 de proiecte in cadrul Masurii 322 “Renovarea, Dezvoltarea Satelor, Imbunatatirea Serviciilor de Baza pentru Economia si Populatia Rurala si Punerea in Valoare a Mostenirii Rurale“ parte a Programului National de Dezvoltare Rurala.

In judetul Arad au fost selecate opt proiecte, valoarea lor fiind de 85,7 milioane lei (20,41 milioane euro).

“Reprezentantii celor opt primarii de pe raza judetului Arad care au intrunit conditiile necesare pentru a primi finantare au semnat, joi, proiectele de modernizare a mediului rural. Cele opt proiecte sunt integrate, insumand un obiectiv de baza, ce absoarbe cea mai mare parte a fondurilor, dar si alte obiective, precum cele culturale, sociale, de interes gospodaresc, care ajuta la dezvoltarea unitara a comunitatii“, a declarat Nicolae Iotcu, presedintele Consiliului Judetean Arad, citat de NewsIn.

Comunele aradene care primesc finantare sunt: Apateu, Covasant, Dezna, Savarsin, Seleus, Sagu, Varadia de Mures si Zadareni. Valoarea totala eligibila a proiectelor contractate in cadrul Centrului Regional este de 468,53 milioane lei (111,62 milioane euro).

Fondurile nerambursabile obtinute de beneficiari vor fi directionate catre o paleta larga de activitati, cum ar fi infiintarea de drumuri noi, extinderea si imbunatatirea retelei de drumuri de interes local, extinderea si imbunatatirea retelei publice de apa, infiintarea - extinderea si imbunatatirea retelei publice de apa uzata.

De asemenea, fondurile vor fi redirectionate pentru infiintarea - extinderea retelei publice locale de alimentare cu gaz sau catre modernizari de strazi si drumuri comunale, canalizare menajera, alimentare cu apa si promovarea specificului local si a mostenirii culturale. Banii obtinuti mai pot fi redirectionati spre infiintarea, amenajarea spatiilor publice de recreere pentru populatia rurala, renovarea cladirilor publice (primarii) și amenajari de parcari, piete, spatii pentru organizare de targuri.

Fondurile mai pot fi folosite pentru infiintarea si dotarea infrastructurii aferenta serviciilor sociale (centre ingrijire copii, batrani și personae cu nevoi speciale), dar si pentru investitii in constructia de gradinite noi pentru copii. Totodata, cu banii obtinuti, primariile pot achiziționa microbuze care sa asigure transportul public in comunitatea locala in zonele in care acest serviciul nu exista.



Citeste si