15 Iunie 2010

Investitii de peste 11 mil. euro in servicii sociale



Autoritatile locale din cele sase judete ale Regiunii de Nord-Est au in implementare 17 proiecte, in valoare totala de 11,3 milioane euro, pentru investitii in infrastructura serviciilor sociale, aproape 80% din fonduri provenind de la Uniunea Europeana.
Potrivit Agentiei Regionale de Dezvoltare Nord-Est (ARDNE), contractele de finantare au fost semnate in perioada iunie 2009 - mai 2010 in cadrul Programului Operational Regional (POR), potrivit NewsIn.

Cele mai multe proiecte au fost castigate de judetul Neamt, Primaria Piatra Neamt, Consiliul Judetean Neamt si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului avand in implementare opt proiecte, in valoare totala de 5,1 milioane euro.

Astfel, va fi construit un centru de sprijin si asistenta specializata pentru copii, vor fi reabilitate cinci centre de recuperare si ingrijire si se vor moderniza doua complexe de servicii sociale.

In judetul Suceava vor fi modernizate patru centre sociale, la Iasi doua, in Bacau si Vaslui cate unul, iar in Botosani o unitate de asistenta medico-sociala.

Proiectele au o durata de implementare cuprinsa intre 12 si 30 de luni, in conditiile in care cele mai multe dintre acestea se afla inca la faza de licitatie pentru executia lucrarilor.

Fondurile europene nerambursabile au fost obtinute prin POR, in cadrul domeniului major de interventie 3.2, privind reabilitarea, modernizarea dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciiilor sociale.

In cadrul acestui domeniu au fost depuse, potrivit ARDNE, 42 de proiecte pentru o finantare nerambursabila de 22,5 milioane euro, suma ce depaseste cu aproape 42% valoarea fondurilor europene disponibile prin DMI 3.2 in Regiunea de Nord-Est.



Citeste si