15 Septembrie 2010

Revista presei de business: Cele mai importante subiecte ale zilei



Citeste ce scrie astazi presa de business si care sunt cele mai importante subiecte ale zilei.

Marile state si-au salvat institutiile financiare. In Romania executivul nu a reusit salveze economia, titreaza Ziarul Financiar intr-o analiza a celor doi ani de criza financiara - "La doi ani de la inceputul crizei financiare, Romania nu gaseste drumul catre redresare. De ce?"

Multe din companiile de dezvoltare imobiliara care au amanat proiectele de pe piata locala mai au angajati doar contabili si avocati, iar cei care au infiintat recent firme si nu mai intentioneaza sa construiasca mai tin pe plan local doar un office manager, scrie Dailybusiness.ro in materialul “Singur in birou: Cum a ajuns contabilul sa raspunda la telefon”.

Cat ar trebui sa fie venitul minim garantat si cum ar trebui acordat pentru a isi atinge scopul social fara sa distorsioneze piata muncii si sa iroseasca banii publici? se intreaba publicatia Capital. Principala modificare din Legea venitului minim garantat este decuplarea deciziei de acordare a ajutorului financiar de plata lui efectiva. De anul viitor, responsabilitatea va fi impartita intre primarii, care vor intocmi in continuare dosarele si anchetele sociale, si agentiile de prestatii sociale, care vor efectua platile.

In timp ce Ministerul Sanatatii se ocupa de impartirea spitalelor de categorii, sistemul sanitar din Romania are probleme mult mai grave: jumatate din doctorii din Romania vor pleca peste hotare in urmatorii cinci ani, potrivit estimarilor Colegiului Medicilor, medicamentele lipsesc din spitale, iar medicilor si asistentelor le-au scazut salariile, informeaza Gandul.

Pornind de la un sondaj al Institutului Roman de Evaluare si Strategie (IRES), Adevarul deschide editia de astazi cu o analiza care descrie realitatea sumbra a sistemului de invatamant din Romania: 61% din parintii romani si-ar trimite copiii la studii in strainatate, in timp ce 43% din ei ii acuza pe profesori ca nu-si fac datoria la ore.

“Fondul Proprietatea, un alt tun pregatit de Sorin Ovidiu Vintu”, anunta pe prima pagina a editiei de astazi cotidianul Evenimentul zilei. In 2005, la cinci ani dupa prabusirea Fondului National de Investitii, Sorin Ovidiu Vintu avea in minte o afacere noua: sa creeze si sa gestioneze un fond de investitii cu emisiune continua, care sa cumpere cu banii acumulati certificate la Fondul Proprietatea.



Citeste si