15 Septembrie 2010

Top Prima Pagina: Cele mai importante subiecte din ziare



Citeste principalele subiecte din ziarele de astazi.

Gandul

Subiectul de deschidere al cotidianului Gandul trateaza situatia grava in care se regaseste sistemul sanitar din Romania. In timp ce Ministerul Sanatatii se ocupa de impartirea spitalelor de categorii, sistemul sanitar din Romania are probleme mult mai grave: jumatate din doctorii din Romania vor pleca peste hotare in urmatorii cinci ani, potrivit estimarilor Colegiului Medicilor, medicamentele lipsesc din spitale, iar medicilor si asistentelor le-au scazut salariile.

Marti, 14 septembrie, cadrele medicale de la Spitalul Judetean din Braila s-au luat la bataie cu fortele de ordine, nemultumite fiind ca salariile le-au fost micsorate cu mai mult de 25%.



Financiarul

Ro­ma­nia se afla printre statele Uniunii Eu­ro­pene cu cele mai ridicate sarcini fiscale, potrivit Institutului National de Statistica. In trimestrul al doilea 2010, costurile cu forta de munca au crescut cu 5%, ceea ce ne plasea­za pe locul 2 in blocul comunitar, dupa Bulga­ria, a informat Eurostat, titreaza Financiarul pe prima pagina.

La nivel european, sarcina fiscala asupra costului fortei de munca era, in 2008, sub 30% in Malta, Irlanda, Luxemburg si Marea Britanie, depasea 45% in Franta, Germania si Ungaria si ajungea la 50% in Belgia.

Adevarul

Cotidianul Adevarul scrie pe prima pagina ca 61% din romani au o parere proasta si foarte proasta despre invatamantul nostru, citand un sondaj al Institutului Roman de Evaluare si Strategie (IRES).

De asemenea, doi din trei romani si-ar trimite copiii la scoli straine, iar 43% din ei ii acuza pe profesori ca nu-si fac datoria la ore, sustine studiul.

Pe de alta parte, 50% din parintii romani isi trimit copiii la meditatii si pentru ca profesorii dau de inteles constant ca cel mic are nevoie de ore suplimentare (43%).


Romania libera

Compania de Autostrazi din Bulgaria a cooptat un inginer neamt pentru a coordona proiectele. Omologii de la Bucuresti ai inginerului german sunt agronomi si juristi, toti membri de partid. Rezultatul: vecinii au 450 km de autostrada, noi avem doar 300, in conditiile in care suprafata Romaniei este dubla fata de cea a Bulgariei, informeaza Romania libera.

O trecere in revista a principalelor proiecte de autostrazi din Bulgaria arata ca preturile in tara vecina pentru construirea unui kilometru sunt la jumatate fata de Romania. Uzual, acestea sunt de 2,5-3 milioane de euro pe kilometru, in timp ce in Romania costul este dublu.


Evenimentul Zilei

Evenimentul Zilei aloca o noua prima pagina cazului Sorin Ovidiu Vintu, de data aceasta descriind circuitul complicat al banilor cu care omul de afaceri l-a alimentat pe Nicolae Popa.

Filiera transfrontaliera prin care Sorin Ovidiu Vintu l-a "intretinut" pe fugarul Nicolae Popa isi are originea in tunurile date pe spatele corporatiei Petrom. Contul offshore al firmei Comac Ltd. din Nicosia, controlata de Vintu, din care Popa primea regulat bani, a fost capitalizat in perioada 2003-2007, atunci cand tandemul SOV - Liviu Luca facea avere asigurand mentenanta Petrom. Aceste servicii erau prestate prin intermediul companiei Petromservice, infiintata initial de sindicalistii din Petrom condusi de Liviu Luca si preluata ulterior de Vintu.



Citeste si