21 Octombrie 2010

10 lucruri pe care le-am aflat astazi: SIAB nu se tine nici in 2011. Euro trece de 4,3 lei



Iata cele mai importante si relevante informatii economice de astazi pe care nu trebuie sa le ratezi inainte de a-ti incheia ziua de business.

Leul pierde teren in fata euro

Moneda nationala s-a mentinut pe o tendinta de depreciere in prima parte a sedintei, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat un curs de referinta cu 0,42 bani mai mare, de 4,3126 lei/euro, un nou nivel maxim inregistrat din 1 iulie pana in prezent.

Mai multe informatii aici despre evolutia cursului valutar.


Ce discuta FMI la Bucuresti

Reprezentantii FMI au discutat cu ministrul Economiei, Ion Ariton, despre rezultatele societatilor aflate sub monitorizarea fondului si despre o eventuala reducere a salariilor in companiile ministerului.

Astfel, cele trei companii din subordinea Ministerului Economiei monitorizate de Fondul Monetar International (FMI) s-au incadrat in cheltuielile de personal stabilite, a declarat astazi reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, la incheierea discutiilor cu ministrul Ion Ariton.

De asemenea, privatizarea Oltchim si Cuprumin este o tema fierbinte pe agenda discutiilor cu FMI.


SIAB nu va avea loc nici in 2011

Salonul Auto International Bucuresti (SIAB) nu va avea loc nici in 2011, dupa ce a fost anulata si editia din 2009, din cauza absentei fondurilor necesare, a declarat Constantin Stroe (foto), membru al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

Explicatia? Aflati aici.


Bilantul pietei de M&A la 9 luni

Piata romaneasca de M&A (fuziuni si achizitii) la noua luni a inregistrat o scadere puternica comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut si prezinta o tendinta continua de declin de la trimestru la trimestru, releva un raport de piata realizat de Capital Partners.

“In aceste conditii, estimarea noastra la jumatatea anului ca piata de M&A va fi in 2010 macar egala cu cea de anul trecut (in jur de 1 miliard euro) a devenit foarte ambitioasa. Se confirma insa tendinta de fragmentare a pietei (tot mai multe tranzactii de valori unitare tot mai mici)”, a declarat pentru Wall-Street.ro Doru Lionachescu (foto), partener principal al casei de investitii Capital Partners.

Mai multe detalii aici.



Secretele dezvoltarii Bursei din Varsovia

Cu o sustinere importanta din partea statului polonez, ce a demarat un program intens de privatizare prin piata de capital si cu un focus pe atragerea interesului investitorilor de retail dar si a marilor jucatori straini, Bursa din Varsovia a ajuns sa fie liderul regiunii, cu o capitalizare de 134 miliarde euro, in prezent.

Mai multe in articolul Secretele dezvoltarii Bursei din Varsovia.


Primul telefon cu Windows Phone 7 s-a lansat in Romania

Vodafone, cel de al doilea operator de telefonie mobila de pe piata romaneasca, a lansat, in premiera in Romania, LG E900 Optimus 7, primul telefon de pe piata locala ce functioneaza cu noul sistem de operare dezvoltat de Microsoft, Windows Phone 7. Mai multe informatii aici.

Despre vanzarile de smartphone-uri cititi aici.


Lucian Croitoru, despre cele doua legi supriza

Aplicarea proiectelor legislative privind reducerea cotei TVA la 5% pentru produsele alimentare de baza si stabilirea nivelului pensiilor neimpozabile la 2.000 de lei ar coincide cu un pas pe care economia Romaniei il face catre prapastie, considera Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei.

Mai multe cititi in stirea publicata azi dimineata de Wall-Street.ro.


Noutati pentru investitorii la Bursa

Esti investitor la bursa? Mai ai doua zile pentru plata anticipata a impozitului.

ANAF a publicat declaratia privind stabilirea impozitului reprezentand plata anticipata trimestriala pe castigurile obtinute la bursa, astfel ca investitorii au la dispozitie doar doua zile, pana pe 25 octombrie, pentru plata a 16% din profitul realizat in trimestrul al treilea.

Mai multe cititi aici.


Cum s-a schimbat comunicarea de criza

In ultimii ani, companiile din Romania au inceput sa acorde mai multa atentie crizelor de comunicare si modului in care pot fi prevenite. Apoi a venit criza financiara si a schimbat contextul: pe langa crize legate de operational, au aparut crizele sectoarelor, criza politica, criza de incredere.

Si, peste toate, mediul online, care atrage tot mai mult atentia comunicatorilor. Mai multe, in suplimentul Wall-Street.ro de astazi: MAD, dedicat pietei de comunicare.

Criza a afectat si vanzarile de Viagra

Grupul farmaceutic american Pfizer se asteapta la o scadere a vanzarilor de Viagra in Romania in acest an, de la aproximativ un milion de tablete in 2009, din cauza diminuarii puterii de cumparare a populatiei, ca urmare a crizei economice.

Mai multe informatii cititi aici.





Citeste si