26 Octombrie 2010

Deficit bugetar la 9 luni de 23,3 mld. lei, sub plafonul convenit cu FMI



Bugetul general consolidat a avut la noua luni un deficit de 23,3 miliarde lei, sub tinta convenita cu FMI, de 28,2 miliarde lei, cu venituri in crestere in ceea ce priveste TVA si accize si mai mici la impozitul pe profit si contributiile de asigurari sociale, a anuntat Ministerul Finantelor.

"Veniturile incasate la bugetul general consolidat au fost in suma de 120,4 miliarde lei, cu 3,6% mai mult, in termeni nominali, fata de realizarile perioadei corespunzatoare din anul precedent. Incasarile din taxa pe valoare adaugata au continuat sa creasca, fiind cu 7,3% mai mari fata de aceeasi perioada din anul precedent, in timp ce la accize cresterea a fost de 7,9% la nivelul bugetului general consolidat. La impozitul pe venit decalajul fata de anul precedent s-a redus de la 5,1% inregistrat la sfarsitul lunii august la 3,3%", potrivit unui comunicat al institutiei.

Ministerul semnaleaza mentinerea unor decalaje importante la impozitul pe profit (-2,9%), precum si la contributii de asigurari sociale (-5,1%).
Pe de alta parte, au crescut incasarile din venituri nefiscale (+19,9%), precum si sumele restituite de Comisia Europeana in contul platilor efectuate (+121,5%).

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt in suma de 143,7 miliarde lei si au crescut in termeni nominali cu 1,5% fata de aceeasi perioada a anului precedent, in principal ca urmare a cresterii cheltuielilor cu ajutorul de somaj precum si a celor din sanatate pentru plata arieratelor catre spitale si furnizorii de medicamente si materiale sanitare.

Cheltuielile de personal au inregistrat, fata de aceeasi perioada din 2009, o reducere de 6,4% la nivelul bugetului general consolidat singura crestere inregistrandu-se la bugetul de stat (+1,1%) ca urmare a influentei rezultate din reorganizarea unor institutii publice care au trecut, incepand cu 5 noiembrie 2009, de la finantarea din venituri proprii si subventii, la finantare integrala din bugetul de stat conform Legii 329/2009.



Citeste si