14 Februarie 2011

Investitiile straine directe au scazut anul trecut cu 25,57%



Investitiile straine directe s-au ridicat anul trecut 2,596 miliarde de euro, in declin cu 25,57% fata de cifrele inregistrate in 2009, cand acestea s-au ridicat la 3,488 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Investitiile straine directe au fost realizate in cea mai mare parte din participatii la capital: 2,04 miliarde de euro, restul intrarilor, de 556 milioane de euro, reprezentand credite intra-grup.

Investitiile straine directe au finantat anul trecut in proportie de 50,3 la suta deficitul contului curent, care s-a ridicat la 5,15 miliarde euro.

"Investitiile straine vor ramane modeste si anul acesta. In cel mai bun caz se vor mentine remiterile din partea muncitorilor din strainatate. Vesti mai bune vom avea dinspre balanta comerciala, care ramane deficitara, dar a scazut seminificativ deficitul. Nu putem avea multi ani de acum inainte o balanta excedentara", a declarat consultantul financiar Bogdan Baltazar.

Investitiile straine directe s-au prabusit si in 2009, cand s-au ridicat la 4,89 miliarde de euro, jumatate din valoarea inregistrata in 2008.

Afla aici de ce scad investitiile straine directe in Europa de Sud-Est.

De asemenea, potrivit datelor BNR, datoria externa pe termen mediu si lung a fost la 31 decembrie 2010 de 72 019 milioane euro (79,3 la suta din total datorie externa), in crestere cu 9,5 la suta fata de 31 decembrie 2009.

Datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 31 decembrie 2010 nivelul de 18 746 milioane euro (20,7 la suta din total datorie externa), mai mare cu 21,6 la suta fata de 31 decembrie 2009.

Economistul sef al Bancii Nationale a Romaniei explica recent cum calitatea investitorilor straini care au venit pana acum in Romania lasa de dorit.



Citeste si