28 Februarie 2011

Proiecte in Brasov: Amenajarea unei piete si constructia unui pod



Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a semnat vineri doua contracte de finantare prin Programul Operational Regional care prevad constructia unui pasaj rutier peste calea ferata si amenajarea Pietei Unirii din Brasov, valoarea totala a investitiei fiind de 29,61 milioane lei.

Contractele, incluse in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) al localitatii Brasov, au fost semnate de secretarul de stat in MDRT Razvan Murgeanu, scrie Mediafax.

Pasajul rutier peste calea ferata are o valoare totala de 25,46 milioane lei, din care 18,57 milioane lei reprezinta finantare nerambursabila.

Constructia pasajului, cu o lungime totala de 671,4 metri vizeaza asigurarea unei conexiuni rutiere rapide si directe intre Zona Economica Coresi - Cartierul Bartolomeu - viitorul Campus Universitar Genius, fluidizarea traficului si imbunatatirea conditiilor de mediu prin reducerea consumului de carburanti.

Amenajarea Pietei Unirii va costa 5,4 milioane lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 4,14 milioane lei si urmareste imbunatatirea infrastructurii pentru turism si cresterea gradului de siguranta a vizitatorilor si a populatiei din zona prin modernizarea infrastructurii urbane.

"Evenimentele programate sa se desfasoare la Brasov in urmatorii ani trebuie sa fie sustinute de o dezvoltare coerenta, bine gandita, pe baza proiectelor finantate din surse nerambursabile si din surse private, in asa fel incat sa duca la imbunatatirea climatului socio-economic din intreaga zona metropolitana", a declarat, intr-un comunicat, Murgeanu.

Planul integrat de dezvoltare al Brasovului vizeaza crearea si modernizarea infrastructurii de sustinere a afacerilor, dar si a celei din domeniul turismului (inclusiv in vederea organizarii de evenimente nationale si internationale culturale si sportive), al cercetarii, inovarii si transferului tehnologic in industria constructiilor de masini, aeronautica, sectorul energiilor regenerabile si a prelucrarii lemnului si al sectorului logistic pentru transportul feroviar si auto de marfuri.



Citeste si