14 Aprilie 2011

Rusii de la Sberbank, aproape de a intra in Romania prin preluarea Volksbank



Rusii de la banca de stat Sberbank se afla in ultimul stadiu de negocieri cu grupul Volksbank pentru a cumpara un pachet de 51% din actiunile bancii austriece.


Tranzactia dintre rusi si austrieci urmeaza sa fie finalizata in viitorul apropiat, sustin surse din Sberbank apropiate managementului bancii, potrivit CNBC.

Volksbank a pus la vanzare participatia de 51% din Volksbank International la finalul anului trecut, iar banca ruseasca Sberbank a fost anuntata rapid ca fiind potentialul cumparator. Sberbank este cea mai mare banca din Rusia.

Volksbank International are operatiuni in 9 tari din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania, iar activele institutiei sunt de circa 14 miliarde de dolari. Valoarea contabila a acestora este 1,25 miliarde de euro, iar vanzatorii bancii spera sa obtina 2 miliarde de euro

Sberbank va fi, dupa finalizarea tranzactiei de cumparare, prima banca ruseasca ce intra pe piata bancara din Romania.

Romania este cea mai importanta piata din zona pentru Volksbank, dar si cea mai problematica, subsidiara din Romania avand active de 4,8 miliarde de euro (aproximativ 35% din totalul activelor Volksbank International in valoare de 13,7 miliarde de euro.



Citeste si