20 Iulie 2011

Fondul de Garantare a Depozitelor are lichiditati de 2,1 mld. lei



Lichiditatile Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au urcat cu 400 milioane lei in prima jumatate a anului, la 2,1 miliarde de lei, si au fost depuse primele sume la fondul de despagubire a persoanelor prejudiciate in cursul administrarii speciale.

Cresterea resurselor FGDB s-a datorat in principal majorarii cotei contributiei anuale a institutiilor de credit participante, de la 0,2% in 2010 la 0,3% in acest an, si veniturilor obtinute din plasamentele efectuate de catre FGDB, conform Mediafax.

Aplicarea cotei de 0,3% a reprezentat una dintre conditionalitatile acordului incheiat cu Fondul Monetar International, impreuna cu eliminarea finantarii prin liniile de credit stand-by contractate cu institutiile de credit participante.

Plafonul de garantare a depozitelor bancare constituite de catre persoane fizice si juridice (IMM) a fost majorat, in acest an, de la 50.000 euro la 100.000 euro.

"Ca o premiera, in luna iunie 2011 s-au inregistrat primele intrari de bani la nou-infiintatul fond pentru despagubirea persoanelor prejudiciate prin masurile luate in cursul administrarii speciale a institutiilor de credit, toate institutiile de credit platindu-si cotizatiile aferente anului 2011 la acest fond. Astfel, primele sume acumulate in acest fond special totalizeaza 50,2 milioane lei", se arata intr-un raport al FGDB.

Cotizatia anuala la acest fond a fost stabilita pentru anul 2011 la 0,027% din valoarea pasivului negarantat al institutiilor de credit participante.

Potrivit FGDB, sumele incasate pentru cele doua fonduri au fost plasate in instrumente financiare cat mai sigure si capabile sa asigure lichiditatea necesara.



Citeste si