1 Noiembrie 2011

Volksbank transfera controlul subsidiarei locale catre un vehicul special



Volksbank International a transferat controlul subsidiarei locale, Volksbank Romania, catre un vehicul special, cu o structura indentica a actionariatului, a anuntat banca intr-un comunicat.

Transferul participatiilor a avut lor pe 21 octombrie, fiind aprobat in prealabil de autoritatile de supraveghere din Austria si Romania.

“Schimbarea la nivelul actionariatului nu afecteaza in niciun fel operatiunile bancii. Volksbank Romania isi va derula activitatea in aceleasi conditii ca si pana acum”, a declarat Johann Lurf, presedintele Volksbank Romania.

Actiunile Volkbank Romania, detinute anterior de Volksbank International, au fost transferate catre VBI Beteiligungs GmbH, un vehicul creat special in acest sens.

VBI Beteiligungs GmbH are aceeasi structura a actionariatului ca Volksbank International - Österreichische Volksbanken-Aktiengesellschaft (OVAG) este actionarul majoritar, cu o participatie de 51%, iar bancile cooperative DZ BANK AG / WGZ BANK AG din Germania si Banque Populaire Caisse d’Epargne (BPCE) din Frantia detin cate 24,5 % din VBI Beteiligungs GmbH.

Astfel, noua structura a actionariatului Volksbank Romania este VBI Beteiligungs GmbH (99,34%), EM.RO Popolare (0,33%), Banca Popolare di Vicenza (0,33%).



Citeste si