16 Ianuarie 2012

Cel mai puternic leu din ultimele 10 zile



Cotatiile monedei nationale au oscilat aproape de 4,33 lei/euro in prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta de 4,3322 lei/euro, cu 1,24 bani sub nivelul precedent, scrie Mediafax.

Banca centrala a anuntat joi o rata de schimb de 4,3446 lei/euro, dupa ce miercuri referinta s-a apropiat de nivelul record din iunie 2010.

Leul s-a apreciat si in raport cu moneda americana, referinta plasandu-se la 3,3884 lei/dolar, cu 1,9 bani mai jos fata de nivelul de joi.
Pentru francul elvetian, cursul a coborat cu 0,68 bani, la 3,5796 lei/franc.

Sentimentul pozitiv a fost sustinut de rezultatele licitatiei de obligatiuni emise de statul italian. Italia a atras vineri 4,75 miliarde euro prin emisiuni de obligatiuni pe termen lung, reusind sa atinga pragul de sus al sumelor vizate pentru finantare, la dobanzi in scadere puternica.

La deschidere, euro era cotat in jur de 4,3380 lei, mai jos fata de nivelul de joi seara, cand operatiunile se realizau la 4,3450 - 4,3465 lei/euro.

Cotatiile au continuat sa coboare in prima jumatate de ora de trasfer, pana la un minim de 4,3250 lei/euro, iar unii dealeri cred ca evolutia a fost determinata de vanzarile de euro ale unor banci locale, care au primit aprobarea bancii centrale sa-si elibereze din provizioane, pentru ajustarea la cerintele IFRS.

La jumatatea sesiunii, schimburile se perfectau usor peste pragul de 4,33 lei/euro.

Dobanzile practicate pentru depozitele cu scadenta la o zi au ramas aproape de rata facilitatii de depozit de la BNR, respectiv la 1,76 - 2,26%. Totodata, au continuat sa scada usor si randamentele afisate pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana, de la 2,56 - 3,06% la 2,43 - 2,93%.



Citeste si