27 Februarie 2006

Parchetul dauneaza grav actiunii Rompetrol Rafinare

Revista I&P publica in numarul doi un amplu material despre pretul corect al actiunii RRC daca Dinu Patriciu nu ar fi avut probleme cu Justitia. Jucatorii, analistii si brokerii BVB sustin ca un pret de 0,17-0,20 RON pe actiune ar fi aproape de realitate.
Potrivit materialului publicat pe www.iprofit.ro, pretul actiunii RRC nu este in prezent afectat doar de problemele cu Justitia ale omul de afaceri Dinu Patriciu, ci si de vinzarile masive de actiuni RRC pe piata de capital pe care le-a facut chiar omul de afaceri. Iar intr-un an, acesta a vindut nu mai putin de 600 de milioane de actiuni.

„In momentul in care vrem sa aflam pretul corect al actiunii RRC daca Dinu Patriciu nu ar fi avut probleme cu Justitia, ne gindim totusi la faptul ca la Rompetrol statul are niste obligatiuni in valoare de 570 de milioane de euro. Dar cum in momentul de fata pretul unei actiuni RRC este de aproape 0,1 RON, iar PER-ul este de 7 cred, comparativ cu actiunea Petrom, un indice PER de 15 ar fi destul de corect. Deci un pret de 0,17 RON, poate 0,2 RON, pe actiunea RRC ar fi cel corect“, sustine Iulian Panait, presedintele firmei de consultanta financiara KTD Invest. Fostul ministru al Finantelor Ionut Popescu, jucator activ pe piata de capital, spune ca „0,17-0,18 RON pe o actiune RRC ar fi in acest moment unul corect“.

Domnia sa e de acord cu faptul ca si Dinu Patriciu a mai blocat cresterea actiunilor. „Cind vezi ca patronul vinde actiunea RRC la 0,1040 lei, te intrebi de ce sa nu vinzi si tu. Daca lui ii convine, ar trebui sa-ti convina automat si tie ca jucator acest pret“, mai puncteaza Ionut Popescu. Presedintele SSIF Intervam, Pop Ovidiu Sergiu, sustine ca „pretul actiunilor RRC daca Patriciu nu ar fi avut probleme cu Justitia ar fi pe undeva la 0,20 RON actiunea. Asta ne spun rezultatele financiare“, isi justifica afirmatia seful de la Intervam.



Citeste si