22 Februarie 2012

Cursul de schimb, dupa planul de salvare a Greciei



Cotatiile monedei nationale au ramas aproape de 4,3550 lei/euro pe tot parcursul sesiunii interbancare de marti, intr-o piata apatica, unde volumele de valuta tranzactionata au fost reduse, informeaza Mediafax.

In jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,3540 - 4,3560 lei/euro, usor mai sus fata de nivelul de la finalul sedintei precedente, cand bancile cotau euro la 4,3515 - 4,3545 lei.

Cursul a variat intr-un interval ingust in prima jumatate a zilei, intre un minim de 4,3530 unitati si un maxim de 4,3575 lei/euro, intr-o piata linistita, potrivit dealerilor.

Valutele din regiune afisau variatii reduse fata de euro, iar bursele europene au ramas pe scadere, in pofida aprobarii celui de-al doilea acord de finantare externa a Greciei, analistii considerand ca pietele se concentreaza pe perspectivele negative ale economiei grecesti.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat marti un curs de referinta cu 0,15 bani mai mare, de 4,3550 lei/euro, de la 4,3535 lei/euro.

Pentru dolar, rata de schimb a stagnat la 3,2903 lei/dolar, iar pentru francul elvetian a crescut cu 0,43 bani, la 3,6074 lei/franc.

Dobanzile pentru plasamentele cu scadenta la o zi se situau la 1,68 - 2,18%, usor mai jos fata de luni, cand erau de 1,73% - 2,23%. Totodata, dobanzile afisate pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana au urcat la 3,79 - 4,29%, de la 3,24 - 3,74%.



Citeste si