6 Martie 2012

BCR BpL a redus dobanzile la creditele anticipate in lei la 8%



BCR Banca pentru Locuinte (BCR BpL) va reduce dobanda la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca cu un punct procentual, pana la un nivel de 8% pe an.

„Produsele BCR Banca pentru Locuinte au marele avantaj ca nu sunt afectate de riscurile valutare si riscurile de crestere a dobanzii, fiind doar in lei si cu dobanda fixa. In conditiile de piata actuale, venim in intampinarea nevoilor locative ale clientilor care doresc sa investeasca intr-un timp mai scurt in domeniul locativ cu o reducere de dobanda importanta - la creditele anticipate garantate cu ipoteca imobiliara de la 8,7% (pentru pachetele Locuinta Plus, Economii Plus) si respectiv 9% (pentru pachetul Locuinta Avantaj) la 8% pe an, indiferent de tipul de contract”, a declarat Alexandru Ciobanu, presedintele BCR Banca pentru Locuinte.

Clientii care doresc sa isi cumpere o locuinta sau un teren, sa isi renoveze, sa isi modernizeze sau sa isi reabiliteze termic locuintele, dar nu au ajuns la repartizarea contractelor de economisire-creditare, pot sa opteze pentru un credit intermediar - de asemenea in lei, tip punte, cu dobanda fixa de 7% pe an.

Cand clientul intruneste conditiile de vechime necesare repartizarii contractului de economisire-creditare, creditul intermediar se transforma in credit locativ.

Creditele acordate de BCR Banca pentru Locuinte pentru domeniul locativ au ca destinatii posibile: modernizarea, extinderea, cumpararea unei locuinte, a unei case sau a unui teren, refinantarea unor credite pentru domeniul locativ sau crearea unui avans pentru alte credite pentru domeniul locativ.



Citeste si