5 Aprilie 2006

Fuziunea Burselor din Bucuresti si Sibiu se va decide peste trei saptamani

Adunarea Generala a Actionarilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) va decide la sfarsitul lunii aprilie asupra fuziunii cu Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS), a declarat, pentru Rompres, presedintele BVB, Septimiu Stoica.

"Este important sa vedem ce recomandare primim de la cele doua comitete de negociere pentru aprobarea de principiu a fuziunii cu Bursa din Sibiu. Va fi un vot decisiv. Daca rezultatul va fi negativ nu cred ca va mai exista o discutie asupra fuziunii in perioada apropiata. Daca nu se face fuziunea, Sibiul isi va vedea de calea sa si poate peste doi, trei, poate cinci ani, vom mai discuta pe acest subiect, care iese din actualitate", a spus Stoica. Presedintele BVB este insa optimist asupra realizarii fuziunii si considera ca mai degraba sunt sanse ca aceasta sa se realizeze, decat sa nu aiba loc.

Scopul fuziunii intre cele doua burse este acela ca piata romaneasca de capital sa reziste competitiei din Uniunea Europeana. Unificarea pietei de capital din Romania a fost gandita in mai multe etape. In acest sens, BVB s-a transformat din institutie publica in societate pe actiuni si la sfarsitul anului trecut a fuzionat cu RASDAQ. Ca urmare a fuziunii, capitalul social al BVB s-a majorat de la 20.575.030 RON la 22.690.570 RON, iar numarul actionarilor a crescut de la 67 la 71, dintre care 68 sunt societati de servicii de investitii financiare care opereaza pe pietele reglementate administrate de BVB.

Argumentele oponentilor fuziunii

Exista insa si unele retineri asupra acestei initiative, in special din partea societatilor de brokeraj, actionari ai BVB, care nu sunt si membre ale Bursei de la Sibiu. "In general, in randul celor care sunt si membri la Bursa din Sibiu perceptia este a utilitatii acestei fuziuni, dar cei care nu sunt membri la Sibiu sunt majoritari in randul actionarilor BVB si ei vor da de fapt rezultatul, de ei depinde", a aratat Septimiu Stoica.

In cazul fuziunii, societatile de brokeraj care au participari in ambele societati vor avea in societatea rezultata mai multe actiuni decat cele care sunt numai actionari la BVB. Aceasta ar fi o prima forma de retinere, mai mult o bariera psihologica, a apreciat presedintele BVB, care a adaugat ca societatile de brokeraj au participari la Bursa din Sibiu in urma unor investitii, deci nu primesc ceva absolut gratuit, plus ca societatea rezultata are active mai mari decat societatea initiala, iar procentajul mai mic de actiuni se va referi la o societate mai puternica.

O alta rezerva fata de fuziunea celor doua burse se refera la faptul ca BVB va introduce oricum instrumentele derivate - specialitatea BMFMS pana acum, deci unificarea nu ar mai avea rost. Stoica a mai aratat ca nu va fi nici o problema pentru implementarea unei solutii in cazul non-fuziunii cu Bursa din Sibiu, dar fuziunea este solutia mai rapida si mai buna.

Bursa de Valori Bucuresti intentioneaza sa introduca la tranzactionare, pana la sfarsitul acestui an, instrumentele financiare derivate (contractele futures si optiunile). Introducerea noilor produse financiare ar putea avea loc in doua moduri - prin fuziunea cu BMFMS si utilizarea Casei de Compensatie din Sibiu sau, daca fuziunea nu va avea loc, prin eforturile proprii ale BVB. BVB este pregatita sa tranzactioneze instrumentele financiare derivate si se afla in proces avansat de realizare a infrastructurii software necesara pentru aceste noi produse.

BMFMS este prima bursa din Romania in care s-au tranzactionat contracte futures si optiuni, iar in prezent este singura entitate autohtona reglementata, supravegheata si autorizata sa organizeze si sa administreze piete pentru tranzactionarea instrumentelor financiare derivate. Primele contracte futures au fost admise la tranzactionare in luna iulie 1997. De atunci, gama produselor puse la dispozitia investitorilor s-a extins permanent.

AGA Bursei de Valori Bucuresti a fost convocata pentru ultima saptamana din aprilie. Pe ordinea de zi figureaza unele modificari si completari de statut, aprobarea regulamentului de organizare si functionare, codul bursier, normele pentru sistemul alternativ de tranzactionare, executia bugetara pentru anul trecut si proiectul de buget pentru 2006.



Citeste si