13 Aprilie 2012

Cursul a consemnat oscilatii foarte reduse in sesiune



Cotatiile monedei nationale au consemnat oscilatii foarte reduse in sesiunea interbancara de joi, in jurul nivelului de 4,3750 unitati fata de euro, intr-o piata linistita si cu volume de tranzactionare mici.

In jurul orei 16:30, euro era cotat la 4,3725 - 4,3740 lei, aproape de nivelul de miercuri seara, cand schimburile se perfectau la 4,3735 - 4,3745 lei/euro, precizeaza Mediafax.

La deschidere, bancile cotau euro la 4,3730 - 4,3740 lei, iar pe parcursul sesiunii transferurile s-au realizat in intervalul 4,3730 - 4,3760 unitati.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat un curs de referinta cu doar 0,05 bani mai redus, de 4,3741 lei/euro.In sesiunea precedenta, rata oficiala s-a situat la 4,3746 lei/euro.

Leul s-a apreciat fata de dolarul american, iar cursul a scazut cu 0,41 bani, de la 3,3376 lei/dolar la 4,3335 lei/dolar.

In raport cu francul elvetian, referinta a coborat cu 0,29 bani, de la 3,6409 unitati, la 3,6380 unitati/franc.

Bancile comerciale au practicat joi dobanzi de 1,82 - 2,32% pentru sumele plasate pe o zi, in coborare fata de randamentele de miercuri, de 1,85% - 2,35% pe an. O scadere usoara au inregistrat si dobanzile pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana, de la 2,34% - 2,84% la 2,22 - 2,72%



Citeste si