17 Mai 2012

Intesa Sanpaolo, pierderi de 14 MIL. euro in primul trimestru



Intesa Sanpaolo a inregistrat in Romania, in primul trimestru, pierderi de 14 milioane de euro, in crestere de la doua milioane de euro in urma cu un an, potrivit datelor publicate marti de banca italiana, informeaza Mediafax.
Veniturile operationale au urcat in primele trei luni cu 3%, la 12 milioane de euro, in timp ce costurile operationale s-au redus cu 2%, la 9 milioane de euro.
Depozitele atrase de la clienti s-au mentinut in primele trei luni la 500 milioane de euro, iar soldul creditelor la 800 de milioane de euro.
Activele totale ale bancii in Romania se situau la sfarsitul lui martie la 1,2 miliarde de euro, nivel similar cu cel de la sfarsitul anului trecut.
Valoarea creditelor indoielnice a urcat la 76 de milioane de euro, de la 70 de milioane de euro in decembrie.
Creditele substandard si restructurate au crescut la 75 milioane de euro, de la 59 de milioane de euro la sfarsitul anului trecut.
La nivel de grup, profitul net al Intesa Sanpaolo a urcat cu 22% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 805 milioane de euro. Banca a fost nevoita sa majoreze semnificativ provizioanele pentru imprumuturile neperformante, cu 43% fata de intervalul similar din 2001, la 970 milioane euro, din cauza inrautatiri calitatii creditelor in Italia, unde obtine 80% din venituri.



Citeste si