22 Mai 2012

Guvernul iese cu obligatiuni pe pietele externe in trimestrul trei



Guvernul vrea sa emita in trimestrul al treilea obligatiuni pe pietele internationale si sa reduca finantarea de pe piata locala, in pofida temerilor generate de speculatiile privind iesirea Greciei din zona euro, a declarat pentru Bloomberg Cristian Sporis, secretar de stat in Ministerul Finantelor.

Romania a atras in primul trimestru 26 miliarde lei de pe piata locala si isi mentine intentia de a plasa pana la 2,5 miliarde euro (3,2 miliarde dolari) pe plan international in acest an, in functie de conditiile de pe piete, a afirmat oficialul intr-un interviu transmis luni de Bloomberg, citat de Mediafax.

"Vrem sa avem o prezenta constanta ca emitent pe pietele internationale. Am spus ca vom emite in acest an 2,5 miliarde euro, asa ca vom incerca sa plasam aceasta suma", a spus Sporis.

Ministerul Finantelor a atras in acest an 2,25 miliarde de dolari prin emisiuni de titluri pe piata SUA.

Randamentul obligatiunilor in dolari emise de Romania, cu randamentul in 2015, au atins pe 23 aprilie pe pietele secundare un minim de 4,4625%, insa de atunci a urcat si a inchis vineri la 5,119% din cauza iesirii investitorilor de pe active legate de pietele emergente pe fondul speculatiilor privind revenirea Greciei la drahma.

Costul asigurarii datoriilor Romaniei cu scadenta la cinci ani fata de posibilitatea intrarii in default (incapacitate de plata) prin derivate financiare credit-default swap a urcat vineri la 431 puncte de baza, sau 4,31 puncte procentuale, de la un minim de 295 puncte de baza, 2,95 puncte procentuale, inregistrat pe 14 martie.

Leul s-a depreciat din ianuarie cu 2,6% fata de euro, cea mai abrupta scadere dintre monedele est-europene, potrivit datelor Bloomberg.

Sporis a mai afirmat, pentru Bloomberg, ca Romania nu este constransa sa se imprumute de pe pietele internationale, deoarece are rezerve de aproximativ 4 miliarde euro si este pe cale sa obtina o linie de finantare de 1 miliard de euro de la Banca Mondiala.

"Avem o rezerva tampon, nu suntem prinsi la colt, nu trebuie sa ne imprumutam cu orice pret, spre deosebire de alte tari", a afirmat oficialul roman.

Imprumutul de la Banca Mondiala va fi la dispozitia statului oricand doreste sa traga fonduri, pentru care se vas plati un comision de angajament.

Romania are in derulare si un acord de precautie cu FMI si UE in cadrul caruia poate trage, in caz de necesitate, pana la 5 miliarde euro.

Pe piata locala, Trezoreria se va imprumuta mai putin in a doua parte a anului, dupa ce a derulat cea mai mare parte din planul de finantare pentru 2012 in primele luni ale anului, potrivit lui Sporis.

Finantele vor continua sa plaseze pe piata interna titluri de trezorerie cu maturitati de pana la 15 ani, a precizat secretarul de stat.

"Vom reduce emisiunile. Mentinem planul de a prelungi maturitatile, deoarece vrem sa evitam varfuri ale sumelor de rambursat in urmatorii trei-patru ani. Daca nu vom gasi suficient interes pe piata locala, putem apela la pietele straine daca vor aparea oportunitati", a mai spus Cristian Sporis.

Sporis a fost numit in luna februarie secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice responsabil cu Trezoreria, post ocupat anterior de fostul ministru al Finantelor Bogdan Dragoi.



Citeste si