23 Mai 2012

Buzoianu, CSA: Dupa 3 ani de scaderi, piata de asigurari a intrat pe o tendinta de stabilizare



"Dupa aproape trei ani de zile, rezultatele inregistrate de companiile de asigurari, la sfarsitul anului trecut, arata intrarea pietei de asigurari pe o tendinta de stabilizare", apreciaza Constantin Buzoianu, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

"Desi piata de asigurari se afla inca sub presiunea generata de incertitudinea cu privire la evolutia indicatorilor macroeconomici, putem estima ca, in acest an, primele brute subscrise totale se vor mentine la un nivel similar celui inregistrat in 2011", a declarat Constantin Buzoianu.

Declaratiile au fost facute in cadrul celei de-a XV-a Editie a FIAR - Forumul International Asigurari - Reasigurari, desfasurat la Sinaia. A doua zi de conferinte FIAR este dedicata Zilei Asigurarilor Auto si Zilei Pietelor Internationale care se vor desfasura in paralel la Cazinoul din Sinaia.

Primele brute subscrise de societatile de asigurari in primul trimestru al acestui an au cumulat o valoare de 2,17 miliarde lei, nivel in crestere cu 0,35% fata de perioada similara din 2011.

Subscrierile aferente segmentului de asigurari generale au totalizat 1,73 miliarde lei lei si au inregistrat un avans cu 0,55% fata de perioada similara a anului trecut.

Primele brute subscrise pentru asigurarile de viata s-au situat, la data de 31 martie 2012, la aproape 431,9 milioane lei, nivel in scadere cu 0,45% fata de aceeasi data din 2011.



Citeste si