5 Iulie 2012

Georgescu: Evolutia leului este generata de factori externi. Nu pot masura efectul politicii



Evolutia cursului valutar din aceasta perioada reflecta factori conjucturali externi, iar deprecierea monedei nationale survine pe fondul turbulentelor din zona euro, sustine ministrul Finantelor, adaugand ca nu dispune de un "instrument" care sa masoare exact si efectul factorilor politici interni, anunta Mediafax.

"Evolutia cursului reflecta factori conjuncturali externi. Deprecierea survine, probabil, pe fondul turbulentelor din zona euro", a raspuns ministrul Finantelor, Florin Georgescu, unei intrebari a jurnalistilor pe aceasta tema, intr-o conferinta de presa sustinuta la Guvern.

Intrebat daca evolutia cursului valutar nu este influentata si de factori politici interni, precum posibila suspendare a presedintelui Traian Basescu, ministrul a raspuns ca nu are un "instrument" care sa masoare exact efectul acestor factori.

Cursul de referinta a urcat la 4,4715 lei/euro si a atins un nou maxim istoric, intr-o piata in care BNR a intervenit indirect prin vanzari de euro pentru a incetini deprecierea leului, cauzata de ordine de cumparare plasate de jucatori straini pe fondul tensiunilor politice din Romania.

Cursul a inceput sa creasca incet inca din a doua parte a zilei de marti, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL si USL. USL a reusit marti demiterea presedintilor ambelor Camere ale Parlamentului, precum si a Avocatului Poporului.



Citeste si