19 Aprilie 2006

BVB - Pretul actiunilor a scazut in medie cu 0,14 la suta

Pretul actiunilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut in medie cu 0,14 la suta in sesiunea de marti, in timp ce actiunile celor cinci societati de investitii financiare /SIF/ au inregistrat o depreciere medie de 0,09 procente.
Indicele compozit BET-C, care arata evolutia pe ansamblu a actiunilor listate la BVB, a coborat cu 6,53 puncte, ajungand la 4.551,43 puncte, in timp ce indicele BET, ce reflecta evolutia celor mai lichide actiuni listate, a inregistrat o depreciere de 12,35 puncte /0,16 la suta/, ajungand la 7.495,40 puncte.
       
Valoarea tranzactiilor cu actiuni si obligatiuni a totalizat 16,35 milioane lei noi , respectiv 4,69 milioane euro sau 5,75 milioane dolari. Indicele BET-FI s-a depreciat cu 42,16 puncte, pana la 46.479,68 puncte.
       
Actiunile SIF5 Oltenia au fost marti cele mai lichide titluri pe piata BVB, cu schimburi de peste 2,124 milioane RON, la un pret de inchidere de 2,61 RON/actiune. Pe locul doi s-au situat titlurile BRD, cu tranzactii de 2,123 milioane RON, la un pret de inchidere de 17,50 RON/actiune.
       
Au urmat actiunile Banca Transilvania, cu o valoare totala a tranzactiilor de 2,02 milioane RON, la un pret de inchidere de 1,46 RON/actiune si SIF3 Transilvania, cu tranzactii de 1,69 milioane RON, pretul de inchidere fiind de 2,12 RON/actiune.
       
Cele mai mari aprecieri ale preturilor au fost consemnate de actiunile Zimtub Zimnicea - 10,29 la suta, Petrolexportimport - 9,08 la suta, Rulmentul Brasov - 2,86 la suta, Bermas Suceava - 4,97 la suta si Carbid Fox Tarnaveni - 3,69 la suta, iar cele mai mari scaderi le-au suferit actiunile Electrocontact - 6,67 la suta, Antibiotice Iasi - 2,07 la suta, Vrancart Adjud - 1,72 la suta, Excelent Bucuresti - 1,46 la suta si Sinteza Oradea - 1,20 la suta.



Citeste si