12 Iulie 2012

Seful Porsche Bank din Croatia preia operatiunile grupului in Romania



Christoph Binder (foto) este noul CEO al Porsche Finance Group, incepand cu luna august a acestui an, si il inlocuieste astfel pe Alexander Nekolar, care dupa cinci ani in Romania, a fost numit membru in Consiliul de Administratie al Porsche Bank A.G. din Salzburg.

„Piata locala este foarte dinamica – dovada ca dupa cativa ani de declin a inceput sa arate primele semne de crestere. In acelasi timp, stiu ca nu voi avea o misiune usoara. Obiectivele mele principale sunt mentinerea companiei in pozitia de lider local in finantarea auto si a cotei de finantare in vanzarile Porsche Romania, precum si intarirea relatiei cu dealerii nostri”, apreciaza noul CEO al Porsche Finance Group, Christoph Binder.

Christoph Binder are o experienta de peste 10 ani in consultanta, dezvoltarea afacerii si management strategic. In varsta de 43 de ani, Binder vine in Romania dupa sase ani in care a ocupat pozitia de CEO al Porsche Bank in Croatia. Anterior, managerul austriac a mai lucrat in cadrul Porsche Bank in Franta si Austria.

Alexander Nekolar a preluat functia de CEO al Porsche Finance Group la sfarsitul anului 2011, dupa ce timp de patru ani ocupase functia de CFO al grupului.

Porsche Finance Group detine o cota de finantare de 45% in vanzarile importatorului Porsche Romania la sfarsitul lunii iunie 2012, ceea ce inseamna ca aproximativ fiecare al doilea autoturism Volkswagen, Skoda, Audi, SEAT, Porsche sau Bentley a fost finantat prin Porsche Finance Group.

Suma finantata de Porsche Finance Grup in primele sase luni ale anului s-a ridicat la valoarea de 60 de milioane de euro (din punct de vedere al valorii bunurilor finantate), cu 13% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.

Porsche Finance Group furnizeaza solutii financiare integrate, exclusiv pentru clientii importatorului Porsche Romania, prin reteua sa de dealeri cu acoperire la nivel national.



Citeste si