20 Iulie 2012

Imprimeria BNR varsa doar jumatate din profit la bugetul de stat. Vezi ce face cu restul de bani



Imprimeria BNR va varsa in acest an la bugetul de stat doar 50% din profitul net, fata de cota in vigoare de 85%, astfel incat sa aiba resurse pentru achizitionarea unei masini de tiparit bancnote, conform unui memorandum aprobat de Guvern la cererea guvernatorului bancii centrale, Mugur Isarescu.

"Acesta modificare va duce la cresterea sursei proprii de finantare a investitiei in cadrul Regiei Autonome Imprimeria Bancii Nationale a Romaniei cu 228 milioane lei. Investitia se refera la masina de tiparit in reflief, care va conduce la indeplinirea integrala a obiectivului principal de activitate al regiei, respectiv tiparirea biletelor de banca pentru asigurarea necesarului de numerar al tarii", a precizat purtatorul de cuvant al Guvernului, Andrei Zaharescu, citat de Mediafax.

Intr-un comunicat al Guvernului se arata insa ca sursa proprie de finantare a Imprimeriei va creste cu 228.000 lei, nu cu 228 milioane lei cum a indicat purtatorul de cuvant.

Conform memorandumului, prin aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pemtru Imprimeria BNR, repartizarea profitului net va fi in cota de 50% sub forma de varsaminte la bugetul statului si 40% pentru constituirea sursei proprii de finantare.

Tot prin memorandum, numarul de personal al Imprimeriei a fost majorat cu sapte posturi, ca urmare a extinderii activitatii regiei, a mai spus Zaharescu.



Citeste si