21 Decembrie 2012

Asiguratorii despre ASF: Avem indoieli ca va reduce cheltuielile si birocratia



Asiguratorii ar fi trebuit consultanti in privinta deciziei de infiintare a Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) si au indoieli ca obiectivul de reducere a cheltuielilor si birocratiei va fi atins, potrivit Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR).

"Nu putem sa nu avem indoieli cu privire la reducerea birocratiei si la eficienta actului decizional al unei institutii care va avea un Consiliu format din nu mai putin de 15 membri. Desi este laudabil obiectivul de reducere a cheltuielilor, ne intrebam cum va fi acesta atins, in conditiile in care ASF preia numarul de posturi si personalul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), cu mentinerea tuturor drepturilor avute la data preluarii, inclusiv cele salariale", se arata intr-un comunicat.

Guvernul a avizat, marti, prin ordonanta de urgenta, infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, viitoarea institutie urmand sa preia, pana cel tarziu in luna martie 2013, atributiile si tot personalul CNVM, CSA si CSSPP, scrie Mediafax.

In proiectul de ordonanta de urgenta care prevede constituirea noii autoritati, Guvernul motiveaza caracterul de urgenta al actului normativ invocand disfunctionalitatile constatate, mai ales in ultima perioada, in activitatea desfasurata in sectorul pietei de capital si cel al asigurarilor, care impun adoptarea unor masuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizarii activitatii de supraveghere sectoriala realizata in afara ariei de competenta a bancii centrale.

"O decizie de unificare a supravegherii pietei de asigurari, de capital si respectiv a fondurilor de pensii private - pe langa faptul ca este necesar sa faca obiectul unei ample dezbateri cu asociatiile profesionale a societatilor care sunt subiecte ale supravegherii - trebuie sa aiba la baza, inainte de orice, o justificare prudentiala si economica credibila, cu punerea in balanta a avantajelor si dezvantajelor aferente", a declarat directorul general al UNSAR, Florentina Almajanu.

Potrivit UNSAR, societatile de asigurari contribuie la finantarea CSA si, in acest context, consultarea in luarea unei decizii cu caracter strategic "este un element necesar".

Infiintata in 1994, Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR) este o organizatie neguvernamentala si profesionala care reprezinta interesele a 22 de membri.

Companiile membre UNSAR realizeaza circa 95% din veniturile pietei de asigurari din Romania.



Citeste si