24 Ianuarie 2013

BNR asteapta sa vada cum va fi anul agricol ca sa taie dobanda cheie



Banca Nationala a Romaniei va mentine dobanda cheie la nivelul actual de 5,25% cel putin in prima parte a anului, tinand cont ca inflatia va atinge un varf, a precizat economistul RBS Bank Romania Florentina Cozmanca, in cadrul Intalnirilor WS.

"Noi estimam ca inflatia va atinge un varf la inceputul acestui an, pe fondul cresterilor preturilor administrate si a accizelor. Inflatia va decelera catre sfarsitul anului in limita superioara a intervalului tintit de BNR, de 3,5%. In acest context, ma astept ca BNR sa mentina dobanda cheie, la nivelul actual de 5,25%, cel putin in prima parte a anului, dupa care, in functie de evolutia inflatiei, ar putea efectua o reducere spre sfarsitul anului 2013. Aceasta reducere ar putea avea loc numai in situatia unei productii agricole mult mai bune astfel incat inflatia sa intre in intervalul tintit de BNR", a spus Cozmanca.

In plus, ea a remarcat ca, odata cu anuntul ca bondurile romanesti vor fi incluse in indicii Barclays si JP Morgan, dar si datorita unei asteptari de stabilitate politica, apetitul investitorilor fata de Romania s-a imbunatatit.

"Fundamentele economice ale tarii au ramas aceleasi. Vedem ca curba titlurilor de stat s-a aplatizat, intrucat investitorii straini sunt in special interesati de scadente mai indepartate, fapt care a dus la reducerea randamentelor", a adaugat economistul RBS.

Citeste mai multe in articolul Intalnirile Wall-Street.ro: Economia si bugetul, la control! Cu ce sperante am inceput 2013.



Citeste si