27 Martie 2013

CFA: Increderea in economia romaneasca a scazut. Leul s-ar putea deprecia la 4,5 in 6 luni



Indicatorul de incredere macroeconomica calculat de CFA Romania a fost in luna februarie de 31,8, valoarea in scadere fata de luna anterioara, cand se inregistra un nivel de 37,6, in conditiile in care instrumentul ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca).

Indicatorul este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la conditiile curente – referitoare la mediul de afaceri si piata muncii si anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale.

In februarie, indicatorul conditiilor curente a fost de 18,9, iar indicatorul anticipatiilor a inregistrat valoarea de 38,3.

In ceea ce priveste cursul de schimb euro/leu, valorile mediane ale anticipatiilor pentru ambele orizonturi de timp avute in vedere au consemnat majorarea anticipatiilor de depreciere a leului pentru ambele orizonturi, se arata in studiul CFA Romania.

Astfel, pentru orizontul de 6 luni valoarea inregistrata este 4,5 (fata de 4,454 in exercitiul anterior), iar pentru 12 luni este de 4,52 (fata de 4,5 in luna anterioara).

CFA Romania este asociatia profesionistilor in investitii din Romania, in mare parte detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrata de CFA Institute (USA). CFA Romania este una dintre cele 136 de societati membre ale CFA Institute, asociatia avand misiunea de a promova interesele specialistilor in investitii si de a mentine standarde ridicate de integritate si excelenta profesionala.

In prezent, CFA Romania are peste 140 de membri, majoritatea detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA) sau candidati pentru unul din cele 3 nivele ale examinarii care conduce la acordarea acestui titlu. Profesionistii care sunt membri CFA Romania lucreaza pentru institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta, etc.



Citeste si