30 Mai 2006

BNR a publicat noile norme privind clasificarea creditelor si plasamentelor

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat noi norme pentru Regulamentul nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, potrivit site-ului BNR, consultat de Rompres. Astfel, pentru primele trei randuri din cadrul listei de conturi vor trebuie sa precizeze: scontul si operatiunile asimilate (extras), factoring (extras) si alte creante comerciale (extras).

In cazul operatiunilor de mobilizare de creante, considerate prin asimilare operatiuni de creditare, extrasul nu va contine operatiunile fara recurs, acestea nefiind asimilabile operatiunilor de creditare. Totodata, potrivit alineatului 3 de la articolul 3, orice garantie reala (mai putin gajul general) decat cele prevazute in anexa 1 va putea fi luata in considerare pentru deducere din expunerea institutiei de credit fata de entitatea de risc, la valoarea sa justa (suma la care poate fi tranzactionat un activ, de bunavoie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv).

In acest scop, institutiile de credit vor putea lua in considerare numai acele garantii reale pentru care acestea pot determina valoarea justa pe baza de metodologii proprii prevazute in cadrul normelor interne. Garantiile de bunuri viitoare nu reprezinta garantii efective si, in consecinta, nu pot fi luate in considerare ca diminuatoare de risc de credit in cadrul metodologiei de clasificare si provizionare. Aceste dispozitii se vor aplica incepand cu operatiunea de clasificare si provizionare aferenta datei de 31 august 2006. in acest sens, institutiile de credit vor avea in vedere respectarea prevederilor articolului 7 din Regulamentul BNR nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit.

La articolul 3 se introduce un alineat nou. Astfel, in ceea ce priveste garantiile exprese, irevocabile si neconditionate acordate de Fondurile de Garantare a Creditelor (FGC) din Romania prin intermediere resurselor alocate in acest sens de catre autoritatile centrale si pentru care acestea isi asuma raspunderea, acestea pot fi considerate ca si garantii daca sunt efectiv transferate FGC si FGC demonstreaza ca dispun de o gestiune care sa evidentieze distinct respectivele fonduri, iar acestea sunt utilizate doar pentru garantarea riscurilor aferente. In cadrul tabelului din Anexa I se insereaza un nou rand care sa contina sintagma "garantii exprese, irevocabile si neconditionate emise de Fondul de Garantare a Creditelor, din Romania".



Citeste si