29 Mai 2013

Leul, pe apreciere: cursul oficial a scazut puternic marti



Leul a ramas pe apreciere in raport cu euro in prima parte a sesiunii interbancare de marti, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta cu 2,17 bani mai redus, de 4,3297 lei/euro.

In sesiunea precedenta, cursul a fost de 4,3514 lei/euro, conform Mediafax.

Leul s-a apreciat usor si in raport cu dolarul american, astfel ca rata de schimb pentru dolar a coborat cu 1,09 bani, de la 3,3615 lei/dolar la 3,3506 lei/dolar.

Pentru francul elvetian, rata de referinta a scazut de la 3,4981 lei/franc la 3,4595 lei/franc.

Cotatiile leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

La deschidere, schimburile se perfectau la 4,3360 - 4,3380 lei/euro, in scadere fata de nivelul de la finalul sesiunii precedente, cand operatiunile se perfectau la 4,3430 - 4,3440 lei/euro.

Primele transferuri au dus cursul pana la 4,3300 - 4,3320 lei/euro, ordinele de vanzare de euro provenind de la doua banci locale, potrivit dealerilor.

Pentru scurt timp, jucatorii straini au intors cotatiile spre 4,34 lei/euro, dupa care rata de schimb a coborat sub 4,33 lei/euro.

Dobanzile afisate de bancile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au coborat de la 4,2 - 4,7% la 3,76 - 4,26% pe an, iar randamentele cu scadenta la o saptamana au scazut de la 4,24 - 4,74% la 3,78 - 4,28% pe an.



Citeste si