19 Iunie 2013

Leul pierde teren in fata euro pentru prima data in ultimele patru zile



Moneda nationala s-a depreciat in prima parte a sesiunii interbancare de marti, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta in crestere cu 2,2 bani, la 4,4801 lei/euro, dupa patru sedinte consecutive de scadere, scrie Mediafax.

In sedinta interbancara precedenta, cursul a fost de 4,4581 lei/euro, apropiat de cel de la finalul saptamanii trecute.

Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de 3,3481 lei/dolar, in crestere cu 0,73 bani.

In acelasi timp, rata de schimb pentru francul elvetian a scazut la 3,6419 lei/franc, de la 3,6195 lei/franc in sesiunea anterioara.

Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

La deschiderea sesiunii interbancare, bancile au schimbat euro pentru 4,4500 - 4,4550 lei, cotatii apropiate de cele de la finalul sedintei precedente.

Ulterior, cotatiile au urcat treptat si cu putin timp inainte de ora 13:00 operatiunile se realizau la cotatii usor peste 4,48 lei/euro.

Valutele din regiune afiseaza de asemenea scaderi, iar bursele europene sunt pe minus, in asteptarea sedintei de politica monetara a Rezervei Federale a SUA.

Dobanzile practicate marti de bancile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au ramas la un nivel redus, de 1,99 - 2,49% pe an, iar randamentele pentru plasamentele cu termen de o saptamana au urcat usor, de la 2,48 - 2,98% la 2,78 - 3,28% pe an.



Citeste si