5 Noiembrie 2013

Banca Romaneasca a finantat compania de transport local din Valcea cu 5,8 mil. lei



Banca Romaneasca a acordat o finantare de 5,88 milioane lei companiei SC ETA SA, pentru achizitionarea a opt autobuze destinate asigurarii transportului public local in orasul Ramnicu Valcea.

Licitatia a fost organizata in data de 10 mai 2013 de compania de transport public local din Ramnicu Valcea, SC ETA SA, Banca Romaneasca fiind desemnata castigatoare.

Receptia autobuzelor a avut loc in data de 28 octombrie 2013 in cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Local Ramnicu Valcea si Primaria Ramnicu Valcea. SC ETA SA este compania care asigura transportul de persoane pe teritoriul municipiului, Consiliul Local Ramnicu Valcea fiind actionar unic.

Cu un capital social de peste 700 milioane lei si o retea nationala de sucursale in majoritatea oraselor importante ale tarii, Banca Romaneasca are 21 ani de activitate pe piata bancara din Romania. In octombrie 2003, cel mai mare grup financiar din sud-estul Europei, National Bank of Greece (NBG), a cumparat pachetul majoritar de la Banca Romaneasca, detinand in prezent 99,279% din capitalul social al acesteia.

Banca Romaneasca este una dintre cele mai lichide banci de pe piata locala, cu un indice de solvabilitate de 20,63%, comparativ cu o medie a sistemului de 14,64% si un minim prudential reglementat de BNR, de 10%.



Citeste si