17 Martie 2014

Cursul BNR a crescut in asteptarea referendumului din Crimeea



Cotatiile monedei nationale au oscilat aproape de 4,51 lei/euro in prima parte a sesiunii interbancare, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta de 4,5097 lei/euro. Rata de referinta publicata joi, a fost de 4,5069 lei/euro

Leul s-a depreciat vineri si in raport cu dolarul american, cursul de referinta urcand de la 3,2298 lei/dolar la 3,2465 lei/dolar. In acelasi timp, cursul de referinta leu/franc elvetian a crescut de la 3,7092 unitati la 3,7135 unitati.

Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian. Prima tranzactie de vineri a fost realizata la 4,5130 lei/euro, cu 0,7 - 0,9 bani peste cotatiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,5040 - 4,5060 lei/euro.

In prima parte a zilei, schimburile au fost perfectate la cotatii apropiate de 4,51 lei/euro.

"Lipsa unei rezolutii inainte de referendumul de duminica din Crimeea va conduce probabil la continuarea deprecierii leului vineri, debutul burselor euopene reprezentand un semn in acest sens. Credem totusi ca pierderi ale leului dincolo de 4,52 unitati ar reaprinde temerile de interventii ale bancii cantrale, similar cu astfel de episoade in saptamanile precedente", potrivit unui raport ING Bank transmis vineri dimineat, citat de Mediafax.

Ratele medii ale dobanzilor afisate vineri dimineata de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au continuat sa scada si au ajuns la 0,51 - 1,01% pe an, de la 0,63% - 1,13% pe an joi. Dobanzile sunt sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, de 3,5% pe an, dar peste rata dobanzii la facilitatea de depozit practicata de banca centrala, de 0,5% pe an.

Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana au scazut nesemnificativ de la 0,82% - 1,32% pe an la 0,73 - 1,23% pe an. Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru creditele in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, este de 3%.



Citeste si