21 Martie 2014

Andriescu: Brokerii vor intermedia in 2014 peste 50% din primele subscrise de asiguratori



Gradul de intermediere al primelor subscrise va depasi 50% in acest an, de la 47% in 2013, pe fondul cresterii cererii de servicii de consultanta, in timp ce piata asigurarilor va stagna, asa cum s-a intamplat si anul trecut, a declarat presedintele asociatiei brokerilor (UNSICA)R, Bogdan Andriescu.

"In ultimii ani, cresterea cererii de servicii de consultanta din partea clientiilor s-a amplificat si, in acest context, avansul brokerilor si al gradului de intermediere s-a vazut in cifrele din ultimii ani", a spus Andriescu, intr-o conferinta de presa, potrivit Mediafax.

El a adaugat ca anul 2013 a adus o depreciere in relatia broker-asigurator. "Exista asiguratori care au cautat sa gaseasca in brokeri motivul pentru rezultatele mai putin bune si au luat decizii surprinzatoare. Clientii solicita astazi mai mult decat oricand suport si consiliere si aceasta este explicatia cresterii gradului de intermediere, atat pentru incheierea contractelor, cat si pentru rezolvarea daunelor", a spus presedintele UNSICAR.

Potrivit datelor preliminare ale Autoritatii de Supraveghere a Asigurarilor (ASF), brokerii au intermediat 46,84% din primele subscrise in 2013, in crestere cu 3,2 puncte procentuale fata de anul 2012. Valoarea primelor intermediate de brokeri pe cele doua categorii de asigurari a fost de 3,88 miliarde de lei, in urcare cu 7,77% fata de anul 2012. Veniturile din activitatea de brokeraj s-au majorat cu 6,52% fata de anul 2012, la 773,03 milioane de lei.

Piata asigurarilor a atins 8,29 miliarde de lei in 2013, cu 0,4% mai mult fata de anul precedent, iar ponderea in Produsul Intern Brut a scazut la 1,31%, de la 1,4% in anul 2012, potrivit ASF.



Citeste si