23 Aprilie 2014

Sumele refuzate la plata de banci au scazut cu peste o treime in martie



Valoarea sumelor refuzate la plata de bancile comerciale a scazut, in martie, cu peste 35% fata de luna precedenta, la 440 de milioane lei, potrivit datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plati din Banca Nationala a Romaniei.

Cea mai mare parte a sumelor refuzate la plata in a treia luna din acest an a provenit din platile cu bilete la ordin, care au insumat peste 425 de milioane de lei, in scadere de la 635 de milioane de lei, cu o luna mai devreme (33%). Cecurile refuzate la plata in martie au totalizat 15 milioane de lei, suma in scadere accelerata fata de luna anterioara, cand bancile au respins cecuri in valoare cumulata de 49,6 milioane de lei, informeaza Agerpres.

In urma cu un an, in aprilie 2013, valoarea platilor efectuate cu instrumente de debit refuzate de banci a fost de 696 de milioane de lei. Intre timp, aceasta a crescut pana la un maximum de 1,17 miliarde de lei in mai 2013, iar ulterior a scazut treptat, potrivit datelor din Centrala Incidentelor de Plati. Ca numar, incidentele de plata au crescut usor in martie 2014, fata de luna anterioara, la 9.960, fata de la 9.576.

In schimb, raportat la aprilie 2013, numarul incidentelor de plata ramane mai scazut, cu peste 25%. In urma cu un an, acesta se ridica la 13.377.



Citeste si