28 Aprilie 2014

Alpha Bank cumpara Citibank din Grecia



Al patrulea grup bancar elen, Alpha, a anuntat vineri ca ia in considerare achizitionarea operatiunilor Citibank din Grecia, transmite Reuters, citat de Agerpres.

'In contextul implementarii planului de afaceri si tinand cont de interesele actionarilor, in mod periodic banca analizeaza propuneri care sa serveasca planului', a anuntat Alpha ca raspuns la informatiile din presa conform carora banca este aproape de incheierea unui acord pentru achizitionarea operatiunilor locale ale grupului bancar american Citibank. Grupul american Citibank, prezent in Grecia din 1964, are o retea de 21 de sucursale in tara.

Cele doua institutii negociaza un plan prin care Alpha va achizitiona portofoliul de retail si divizia de administrare a averii apartinand Citibank, sustine presa elena, fara a preciza sursa informatiei si valoarea tranzactiei. Criza datoriilor a determinat bancile straine prezente in Grecia, precum Credit Agricole si Societe Generale, sa-si vanda subsidiarele elene bancilor locale. In 2012, Alpha a achizitionat Emporiki Bank de la Credit Agricole. Raiffeisen Bank Romania si Citibank Romania au semnat in 2013 un acord prin care Raiffeisen Bank a preluat portofoliul de retail al Citibank Romania.

Tranzactia a devenit efectiva la 1 iulie 2013. In perioada ianuarie - septembrie 2013, Alpha Bank a inregistrat pierderi nete de 102 milioane de euro, comparativ cu o pierdere de 711,2 milioane de euro in perioada similara din 2012. Provizioanele pentru creditele neperformante au crescut cu 26% in primele noua luni din 2013, la 1,47 miliarde de euro, de la 1,17 miliarde de euro in perioada similara din 2012.

Principalele banci din Grecia sunt prezente si pe piata din Romania: National Bank of Greece (NBG), actionar majoritar la Banca Romaneasca, EFG Eurobank, care controleaza Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank si ATE Bank (fosta Mindbank)



Citeste si