9 Iunie 2014

Cursul BNR, un nou minim al ultimelor 10 luni



Cursul oficial anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a scazut pentru a doua sedinta consecutiv si a ajuns la 4,3918 lei/euro, reprezentand un nou minim al ultimelor 10 luni. Scaderea survine unei decizii istorice luate de Banca Centrala Europeana, care a decis sa taxeze bancile care isi tin banii in depozitele BCE.

Rata de schimb afisata de banca centrala este cu 0,46 bani (0,1%) sub nivelul de joi, de 4,3964 lei/euro. In zilele de marti si miercuri rata publicata de BNR a urcat cu 1,44 bani (0,33%), la 4,4063 lei/euro, dupa ce luni a atins cel mai redus nivel din ultimele zece luni, de 4,3919 lei/euro. Cursul afisat vineri este nesemnificativ sub nivelul de luni, iar o paritate mai mica decat cea de vineri a fost publicata cel mai recent de BNR pe 30 iulie 2013, cand euro a fost cotat la 4,3907 lei, informeaza Mediafax.

Pentru dolarul american, BNR a publicat vineri un curs de referinta de 3,2229 lei/dolar, cu 0,61 bani (0,19%) sub paritatea de joi, de 3,2290 lei/dolar. Pe de alta parte, cursul de referinta leu/franc elvetian a crescut cu 0,26 bani (0,07%), la 3,6077 unitati, de la 3,6051 unitati in ziua anterioara.

Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian. La debutul sedintei de vineri, euro a fost tranzactionat pe piata interbancara la 4,3950 lei, cu 0,3 - 0,6 bani (0,07% - 0,14%) peste nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,3890 - 4,3920 lei/euro. Ulterior, rata de schimb a fluctuat intr-un interval ingust, in cadrul unor tranzactii cu volume mici. Cel mai redus nivel tranzactionat in prima parte a zilei a fost de 4,3910 lei/euro, iar maximul de 4,3980 lei/euro.

In prima parte a sedintei au fost realizate doar 34 operatiuni, din care 16 au fost in primele doua ore, potrivit dealerilor. Cu putin inaintea orei 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, pe piata interbancara euro era cotat la 4,3910 - 4,3920 lei, in imediata apropiere a nivelurilor de la inchiderea sesiunii de joi. In acelasi timp, zlotul se intarea cu 0,16% in raport cu euro, in timp ce forintul era in scadere cu 0,37%.

Ratele medii ale dobanzilor practicate vineri dimineata de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au continuat sa scada usor si au ajuns la 1,71% - 2,21% pe an de la 1,77% - 2,27% pe an in ziua anterioara. Dobanzile continua sa fie sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, de 3,5% pe an, si mai ridicate decat dobanda practicata de banca centrala la facilitatea de depozit, de 0,5% pe an.
Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana au scazut, deasemenea, de la 1,79% - 2,29% pe an la 1,74% - 2,24% pe an.

Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru creditele in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a scazut de la 2,67% pe an la 2,63% pe an.



Citeste si