9 Iulie 2014

Garanti: Piata de leasing a crescut in acest an cu 28%



Piata de leasing a crescut in primele patru luni cu 28%, prima evolutie pozitiva din 2008, iar performanta de la inceputul anului creeaza premisele unui avans pentru intreg anul, a declarat Oana Stoenescu, director vanzari al Garanti Leasing.

"In primul trimestru cresterea pietei de leasing a fost de 28%, iar in perioada ianuarie-aprilie, avansul este de circa 30% fata de perioada similara a anului trecut. Dupa anul 2008, piata s-a stabilizat la circa 1,3 miliarde de euro, iar anul trecut a avut loc chiar o usoara scadere din cauza ca multe proiecte au fost amanate. Anul acesta este primul dupa 2008 cand piata a inregistrat o crestere, iar evolutia din primele luni ne dau speranta ca vom avea un trend pozitiv pe tot anul", a explicat Oana Stoenescu, potrivit Mediafax.

Ea a aratat ca 73% din piata o reprezinta leasingul pe segmentul auto, preponderent vehicule comerciale, 5% leasing imobiliar, iar restul, de 22% leasing de echipamente. "Evolutia pietei auto din acest an a fost o surpriza extraordinara, vanzarile fiind mai mari cu 36% in primele cinci luni. Din pacate, aceasta crestere nu se transpune si in piata de leasing, doar 30% din vanzarile de masini din primele cinci luni fiind facute prin leasing", a aratat Stoenescu.

In opinia sa, in vederea dinamizarii pietei de leasing, este absolut necesara sustinerea cresterii economice, prin suport acordat antreprenorilor romani.
In acest sens, Stonescu a subliniat rolul statului in diminuarea birocratiei (reducerea numarului de taxe), acordarea de facilitati fiscale si sustinere bugetara in domenii strategice, dar si a companiilor mari si multinationale, prin contractarea mai multor servicii sau produse romanesti si prin oferirea de know how si sustenabilitate.

Garanti Leasing (marca sub care functioneaza compania Motoractive IFN SA) este parte a grupului Garanti Romania din 2010, care mai reuneste Garanti Bank, Garanti Credite de Consum (marca sub care functioneaza Ralfi IFN SA) si Garanti Credite Ipotecare.



Citeste si